Vin nou in “burdufuri vechi”

Scris de:
No Comments

“In interiorul fiecarui copil, exista un “rezervor afectiv” care de-abia asteapta sa fie umplut cu iubire. Atunci cand un copil se simte cu adevarat iubit, el se va dezvolta normal; dar cand rezervorul este gol, copilul se va comporta in mod nedorit. In mare masura, acest comportament necuviincios este motivat de dorinta arzatoare de a umple “rezervorul iubirii”. (Dr. psihiatru, Ross Campbell)

Citind articolul scris de Stefy cu ceva timp in urma, mi-a revenit in minte o preocupare mai veche, mai mult o framantare.

Lucrand de cativa ani cu copiii institutionalizati am observat de-a lungul timpului acelasi fenomen: putine sunt cazurile reusite, exemple bune de urmat. Chiar daca unii dintre acesti copii au avut sansa sa poate iesi din centru, putini au reusit in viata pe termen lung. Pentru ca am lucrat atat in organizatii seculare cat si in cele crestine, cu durere trebuie sa marturisesc ca exemplele de urmat nu au fost mai multe in cazul celor crescuti in organizatii crestine. M-am tot intrebat DE CE? Care-i motivul pentru acesti copii , care dupa ce au primit o casa, masa calda si, de cele mai multe ori, mai mult decat unii copii crescuti in familii, nu au reusit in viata?

Nu pot spune ca am gasit raspunsul complet, un adevar absolut, demn de urmat, motivele fiind complexe, asa cum la fel de complexa este structura umana si mecanismele ce-o genereaza. Cred insa ca acesti copii institutionalizati cresc si se dezvolta “in circumstante deosebit de dificile”(doc.UNICEF), avand de facut fata zilnic unor dezavantaje. Imposibilitatea de a creste in propria familie, de a avea persoane constante in viata lor, ii impiedica sa dezvolte legaturi de atasament, ceea ce conduce ;a asa numitele “Tulburari de atasament”.

Legatura dintre parinte si copil este ceea ce defineste si structureaza intreaga viata a copilului, punand bazele intregii dezvoltari a acestuia, Ce se intampla atunci cand aceasta legatura este deficitara sau chiar absenta, ca in cazul copiilor crescuti in institutii? Acestia manifesta deosebite dificultati de adaptare, integrare si relationare, fiind atunci cand ajung adulti, o adevarata provocare atat pentru familiile lor cat si pentru terapeuti. Este oare posibil sa ii ajutam sa recupereze terenul pierdut? Daca Da, Cum?

“Atasamentul” este definit (Cf, Dictionarului de psihologie) ca: ” ansamblul de legaturi care s-au stabilit intre un nou nascut si mama sa, incepand cu senzatiile si perceptiile sugarului vis-a-vis de aceasta si, reciproc, ale mamei fata de copilul ei”.Notiunea de “atasament” a fost introdusa in psihologie in anul 1959, de catre John Bowlby, un cercetator britanic in problemele dezvoltarii copilului. Acesta a observat urmatoarele:”copiii carora le lipseste atasamentul fata de un adult intampina dificultati de relationare cu ceilalti”,

Avand in vedere ca prin viata copiilor institutionalizati se perinda foarte multi adulti, al caror “job” este acela de a ingriji de acesti copii(la cursurile de asistenta sociala se spune studentilor ca sunt acolo pentru “a-i ajuta, nu pentru a-i iubi pe beneficiari”, adulti care astazi pot fi acolo, iar maine nu, este de inteles ca acesti copii nu au timp sa dezvolte legaturi de atasament fata de cineva anume. In circumstante normale, aceasta legatura se formeaza intre mama si copil (sau ingrijitorul principal), prin dragoste si afectiune, atingere, contact vizual, joaca, raspunsuri la nevoile copilului. Toate acestea ajuta copilulin dezvoltarea sanatoasa a creierului, creeaza abilitati de a se increde si de ase atasa de cineva, de a dezvolta legaturi puternice si relatii stabile cu semenii.

Atunci cand copilul nu are persoane constante in viata lui, de care sa se ataseze, daca este neglijat, sau daca nevoile lui nu sunt implinite, aceasta conduce la tulburari de atasament, definite ca “situatii in care indivizii au probleme in a forma relatii durabile, prezentand adesea o lipsa totala de capacitatea de a fi afectivi cu altii”. Aceste tulburari de atasament au consecinte dintre cele mai complexe, astfel incat:
– Dezvoltarea copilului este deteriorata, atat dezvoltarea creierului, cat si dezvoltarea psihologica, emotionala, psihica;
– Copilul invata ca nu se poate increde in altii, in general, si in adulti in special, ceea ce determina un comportament instabil;
– Scade stima de sine, copilul crede ca este un nimic si ca toti ceilalti cred asta despre el;
– Isi asuma rolul asupra propriei sale vieti si nu permite altora sa il contrileze;
– Invata sa manipuleze pe altii, pentru a-si implini propriile nevoi, prin minciuna, furt, intorcand pe adulti unul impotriva celuilalt, manifestand afectiune numai cu scopul de a obtine ceva;
– Copilul nu doreste apropierea fizica si emotionala a parintilor fata de el;
– Manifeste afectiune nediscriminatorie fata de straini;
– Evita contactul vizual cu adultii, pentru ca acesta il face vulnerabil;
– Este agresiv fata de el insusi si fata de altii, uneori cu intentii manipulatoare;
– Nu are constiita dezvoltata, nefacand distinctie intre bine si rau, fara regrete, nu poate intelege consecintele logice ale unor fapte si, ocazional, poate manifesta cruzime fata de alti oameni sau animale.

Copilul care este in legatura cu o persoana stabila si binevoitoare, care creste intr-un climat de incredere si de siguranta, dezvolta o legatura fundamentala cu acea persoana. Pe acest fundament va incepe el sa-si dezvolte o constiinta de sine, in calitate de fiinta distincta de oricare alta, va putea incetul cu incetul sa se detaseze de adult, stiind in acelasi timp ca aceste va fi intotdeauna prezent cand el va avea nevoie. pornind de la aceasta prima relatie, isi va dezvolta increderea in sine, capacitatea de adaptare si autonomia, necesare unei dezvoltari armonioase.

Dar cata vreme aceasta legatura in viata copiilor proveniti din medii defavorizate este atat de “subreda”, cata vreme fundamentul este bolnav, responsabilitatea este a noastra, a celor care ne-am erijat in “constructori” sau “reconstructori” de suflete. Numai ca, neincepand aceasta reconstructie din temelii, ne trezim mai tarziu ca am procedat asemeni celui care si-a facut casa pe nisip…si nu pe temelii tare:”Si s-a napustit suvoiul asupra ei, ea s-a probusit indata si prabusirea acestei case a fost mare”(Luca 6:49). Nu poti sa construiesti o casa noua pe o temelie veche, daca nu consolidezi, nu repari, vechea fundatie.

Si aici cred ca gresim in mod fundamental in lucrarea noastra in mijlocul acestor copii….da, le oferim ceea ce nu au avut niciodata in viata lor, le vorbim chiar de Dumnezeu, ii ducem in biserici, incarcam sa le aratam dragoste si acceptare, sa-i socializam. Unii dintre ei se intalnesc in mod personal cu Domnul Slavei si sunt mantuiti…sipentru asta lauda ii apartine in totalitate Lui! Si totusi,,,,nu dupa multa vreme acestia “recidiveaza”, cad, esueaza…iar noi suntem dezamagiti, de multe ori descurajati…si uneori ne intrebam “Unde am gresit?”, “Ce este in neregula”?…

Biblia spune “Nimeni nu pune vin nou in burdufuri vechi; altmintrelea, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsa si burdufurile se prapadesc”(Luca 5:37). De aceea cred ca este nevoie de restructurare profunda in viata acestor copii, tineri, adulti si abia dupa aceea putem sa lasam ca “vinul nou” sa umple vietile lor. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu contest lucrarea de innoire a Duhului Sfant, dimpotriva o sustin si sunt un exemplu viu al acesteia, dar cred cu toata convingerea ca Dumnezeu alege sa se foloseasca de oamenii pe care tot El i-a inzestrat cu daruri si putere.Oameni care, pe langa ungerea divina, sunt si pregatiti profesional pentru a face aceasta “restructurare”.

Am incercat, in cateva randuri, sa scriu despre ce sa intampla cu acesti copii in momentul in care ei sunt abandonati sau lipsiti de persoane constante  in viata lor. Am vazut ca aceasta legatura afectiva este ceea ce defineste si structureaza viata copilului, “burduful” lui. Daca acest “burduf” este vechi, plin de toate consecintele, determinate de tulburarile de atasament, descrise mai sus, mai poate incapea in el “vinul nou” pe care noi vrem sa-l turnam? Cred ca mai potrivit ar fi sa incercam sa golim “burduful” de tot ce-i vechi, sa incercam sa schimbam “temeliile casei” si numai dupa aceea sa asteptam sa vedem schimbare reala si pe termen lung in vietile lor.

Suntem noi pregatiti sa facem asta? Vom reusi in cele din urma? Suntem dispusi sa apelam la specialisti sau vom continua cu amatorismul nostru?…Dumnezeu sa aibe mila de acesti copii dar si de noi, ajutandu-ne sa intelegem profunzimea acestor dureri si sa incepem lucrearea din temelii.

Carmen Chirila, psiholog voluntar Fundatia Betesda, Galati

Comentarii

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.