Autoobservaţia – mijloc de autoeducaţie

Scris de:
No Comments

Autoobservaţia are un rol deosebit în procesul autocunoaşterii care este condiţia sine-qua-non a autoeducaţiei. Autoobservarea constă în observarea conduitei şi a trăirilor personale, ceea ce presupune o înaltă exigenţă faţă de sine, un spirit autocritic dezvoltat. În scopul evitării autoînşelării şi autoliniştirii, folosirea autoobservaţiei impune, mai mult ca în cazul altor metode, verificarea datelor înregistrate prin observaţie pe alte căi şi mijloace, compararea opiniei proprii despre sine cu cea a altor persoane.

Se cunosc două forme mai importante ale autoobservaţiei – autoobservaţia directă, nemijlocită şi retrospectivă, pe baza memoriei. În cazul autoobservaţiei directe, tânărul/subiectul/persoana, desfăşurând o anumită activitate, urmăreşte în acelaşi timp şi conduita sa, reacţiile, trăirile sale proprii. Sunt însă şi situaţii când datorită concentrării puternice asupra activităţii desfăşurate sau datorită unor trăiri emoţionale intense, nu putem să ne distribuim atenţia şi asupra trăirilor noastre.

Autoobservaţia directă se poate manifesta şi sub forma autosupravegherii cu scopul de a nu admite în comportarea şi conduita proprie unor acte, manifestări sau obişnuinţe nedorite cum ar fi: pierderea timpului fără rost, muşcarea buzelor, a unghiilor, folosirea unor expresii, gesturi etc.

Autoobservaţia retrospectivă se realizează pe baza meditaţiei asupra unor anumite momente, perioade din viaţă, fapte petrecute într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Ea are avantajul că se poate repeta şi de fiecare dată acelaşi interval de timp, aceleaşi evenimente sunt privite din unghiuri şi puncte de vedere diferite, ceea ce ne permite să ajungem la concluzii mai veridice privind propria noastră personalitate.

Dar autoobservaţia retrospectivă prezintă şi dezavantajul de a fi mai generală, mai palidă. Multe aspecte, mai ales unele detalii semnificative pentru aprecierea corectă a comportării şi activităţii noastre, nu se mai pastrează în memorie.

O variantă a autoobservaţiei este şi observarea asupra sa în gând, mintal, situându-se pe poziţia unui alt subiect (a ne analiza cu ochii altui om), de exemplu a eroului preferat din literatură, film sau al unui om real – om de ştiinţă, de artă, o personalitate din domeniul sportului etc [creştinii au un sentiment de deja-vu – What would Jesus do?, ce ar fi făcut Isus dacă S-ar fi aflat în situaţia asta?].

Autoobservaţia poate căpăta uneori forme nedorite: ea poate trece în autocontemplare pasivă, introspecţie, narcisism care este dăunătoare procesului de autoperfecţionare.

din În puterea noastra autoeducaţia, de Andrei Barna.

Procesul autoobservării nu este nou. Biblia vorbeşte de această metodă în vederea dezvoltării caracterului christic. De exemplu: “Ia aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora” sau “Pe voi înşivă încercaţi-vă daca sunteţi în credinţă”. Avem un model cu care ne comparăm şi spre care tindem: Isus Christos. În creştinism însă există un schimb viu, real dintre Model şi noi înşine, un schimb informaţional si de energie.

Autoobservarea se realizează având în minte un scop precis, concretizat în conduite specifice: nu voi minţi, mă voi observa atent şi voi depista din timp orice impuls lăuntric de a nu spune adevărul. Biblia spune: “… lăsaţi-vă de minciună: fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora”. De obicei, prin minciună ne salvăm din diverse situaţii jenante pentru noi. Observ acest lucru şi atac direct cauza: “Voi face tot posibilul să nu mă pun în situaţii generatoare de comportament duplicitar”. Aici observăm că autoobservaţia este un element dintr-un plan elaborat. Este o metoda dintr-o vastă strategie. Autoobservaţia, împreună cu alte metode sunt subordonate scopului şi planului elaborat de dezvoltare a capacităţilor proprii, de dezvoltare a personalităţii christice. Vorba Scripturii: “împotriva acestor lucruri nu este lege”, adica acest demers nu este luat în derâdere, ba chiar recomandat: “fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”, zice Domnul. Vom descoperi pe parcurs că, nu în puţine situaţii, vom primi călăuzire şi putere de la Tatăl luminilor. Dar vom şi descoperi dacă în mod sincer, cu toată fiinţa dorim “să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne”.

de Patru Ciucur

Comentarii

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.